Respectarea normelor de concurență la nivel privat

Valentina Novac

Inspirat de intrarea în vigoare a DIRECTIVEI 2014/104/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene

La respectarea normelor de concurență se cuvine a ne îngriji atît de asigurarea aplicării legislației în materie de concurență la nivel public, cît și la nivel privat. În Republica Moldova autoritatea investită cu competențe în vederea rezolvării chestiunilor de ordin public în domeniul concurenței este Consiliul Concurenței, care adopta, în acest sens, actele administrative conform Legii Concurenței nr.183 din 11.07.2012. (în continuare Legea nr.183 sau Legea). Spre exemplu, urmare a identificării unor semne de angajare a întreprinderilor în comportamente de coordonare a prețurilor pentru plasare pe piață a unui produs, Consiliul Concurenței inițiază și instrumentează presupusa practică si, în caz de probare a existenței acțiunii anticoncurențiale, adoptă decizia respectivă de constatare și sancționare a încălcării legislației concurențiale. Fiind adoptată, decizia Consiliului Concurenței, în caz de a rămas definitivă sau a fost menținută printr-o hotărîre judecătorească definitivă și irevocabilă (rolul instanței judecătorești întru asigurarea finalității este unul eminent), servește drept un prim indice pentru persoanele prejudiciate în vederea protejării intereselor sale materiale izvorîte din Legea nr.183. Dreptul persoanelor la despăgubire, în caz de încălcare a legislației concurențiale este prevăzut expres la art. 79-80 ale Legii nr.183. Normele de la art. 79 se referă repararea prejudiciu cauzat prin practicile anticoncurențiale, iar de la art.80 la cel cauzat de acțiunile de concurență neloială.

Cu privire la repararea prejudiciu cauzat prin practicile anticoncurențiale

Evidențiem relația de cauzalitate între suportarea prejudiciului și încălcarea legislației concurențiale, independent de sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței. De remarcat, că Legea prevede dreptul la acține în instanță pentru solicitarea reparării prejudiciului cauzat pentru toate persoanele, indiferent de existența relațiilor comerciale directe. Totodată este prevăzut dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat printr-o practică anticoncurențială interzisă și termenul de un an pentru a putea înainta cererea prevind acordarea de despăgubiri de la data la care decizia Consiliului Concurenței a rămas în vigoare.

Astfel sarcina de aplicare a normelor de concurență la nivel privat revine instanțelor judecătorești. Și dacă Consiliul Concurenței la aplicarea normelor de concurență la nivel public are la dispozitie o serie de acte subordonate Legii, pentru implementarea respectivei, instanțele judecătorești nu dispun de careva orientări speciale în domeniu. Acest fapt pune în dificultate nu numai organele juridice, dar și parțile prejudiciate de comportamentul anticoncurențial al participanților la piață.

Pentru a asigura executarea efectivă a dreptului reclamantului la despăgubiri trebuie abordată tema accesului la dosar, precum și utilizării informațiilor obținute. Probele necesare pentru susținerea unei cereri de despăgubiri se regăsesc în informațiile ce constituie dosarul cauzei și care se află la Consiliul Concurenței. Cu prudență deosebită, ce s-ar materializa în norme restrictive concrete, reclamantul trebuie totuși sa poată accesa respectivele. Restricțiile sunt necesare în cazul interferenței cu investigațiile în curs de instrumentare, informațiilor confidențiale, declarațiilor de clemența, impunerii măsurilor interimare. Introducerea clarității referitor la gestionarea probelor aflate la dosar, în cazul în care partea prejudiciată își realizează dreptul la despăgubire, ar înlătura unul din obstacolele în calea respectării normelor de concurență la nivel privat.

Un alt factor care împiedică realizarea dreptului la despăgubire este lipsa modalității determinării prejudiciului cauzat de o practică anticoncurențială.

Cuantificarea prejudiciului este, în tot cazul, un exercițiu dificil, iar pentru soluționarea pricinilor obiectul cărora este solicitarea despăgubirii în cazul practicilor anticoncurențiale, sarcina se complică dat fiind specificul acestora.

Una din probleme ține de aplicarea răspunderii solidare în cazul înțelegerilor de tip cartel pentru întreg prejudiciu. Se impune stabilirea criteriilor relevante care ar susține repartizarea răspunderii între participanții la cartel, precum și determinarea statutului beneficiarului de imunitate (odată ce întreprinderea a colaborat cu Consiliul Concurenței și grație acesteia s-au facut posibile detectarea cartelului sau desfășurarea eficientă a investigației, aceasta trebuie să fie degrevată de răspunderea în solidar, rezervindu-i raspunderea doar pentru prejudiciu cauzat furnizorilor și cumpărătorilor direcți).

Este important de a dispune de norme clare referitor la calculul cotelor din suprapreț transferate cumpărătorilor indirecți: în cazul în care partea prejudiciată și-a redus pierderea prin transferarea acesteia integral sau parțial către cumpărătorii proprii, pierderea respectivă nu poate constitui prejudiciu. În același rind, dreptul de a cere despăgubire rămîne, dacă transferul de suprapreț a condus la scaderea volumului de vînzări și drept consecință partea prejudiciată s-a lipsit de profit.

Fără mult efort, dar cu multă voință manifestată de autorități, doar preluarea prevederilor relevante din DIRECTIVA 2014/104/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, ar conduce la o deblocare a situației (cel puțin din punct de vedere al existenței unor repere normative) în ceea ce privește aplicarea normelor de concrență la nivel privat.